TOMATE | legume

Semanarea

Există două modalităţi: pe pat germinativ sau în tăviţe alveolare.

Pentru tomatele de ciclu I extratimpurii şi timpurii perioada de semănare are loc între 2-20 ianuarie. Substratul de semănat trebuie să fie format din turbă special tratată cu adaos de fertilizatori care sunt necesari hrănirii plăntuţelor în primele două săptămani. Turba trebuie să fie blondă dar se recomandă şi un amestec de turbă neagră cu un pH mai mare de 5. Nu se recomandă folosirea de pamânt sau alte amestecuri deoarece aduc un risc crescut de cădere al plăntuţelor, o dezvoltare radiculară neuniformă, se pot produce rupturi de ramificaţie care deschid porţi pentru boli vasculare.

Pentru o germinare optimă a seminţelor este nevoie de o temperatură cuprinsă între 22-26 grade C, o umiditate de 100% şi o lipsă completă de lumină în primele zile de răsărire.

Pregătirea patului germinativ pentru semănat are următoarele operaţii tehnologice:

-se udă turba complet pentru a asigura o umiditate de 100%.

-se trasează rândurile prin apăsarea substratului.

-seminţele de tomate se pun pe rând la o distanţă de 1 cm.

-se acoperă cu un substrat fin de 0,5 cm deoarece un substrat mai gros ar întârzia răsărirea plantelor.

-nu se vor uda până la răsărire pentru a evita descompunerea seminţelor şi îngroparea mai adâncă a lor precum şi neuniformizarea.

-se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie peste care se pune o folie pentru a reţine umiditatea.

-se asigură o temperatură constantă cuprinsă între 22-26 grade C.

-după 3-6 zile apare fenomenul de răsărire iar materialele de acoperire trebuie înlăturate.

-după răsărirea completă se schimbă temperatura constantă zi/noapte fiind nevoie în timpul zilei de temperaturi cuprinse între 22-26 grade C iar noaptea între 16-20 grade C, pentru o dezvoltare optimă a răsadurilor. Umiditatea trebuie să fie constantă până la repicare.

Tratamentele fitosanitare se fac pe baza unui fungicid pentru evitarea riscurilor de fitotoxicitate şi un instecticid pentru a elimina insectele care apar datorită încălzirii spaţiului în care se seamănă. Se recomandă montarea unor capcane de insecte care pot determina momentul apariţiei, tipurile de dăunători, intensitatea infestării, ajungând astfel la luarea deciziilor în privinţa tratamentelor.

Repicarea

Operaţiunea de repicare începe în momentul în care plantele au un sistem radicular bine dezvoltat pentru a evita ruperea sau deteriorarea plăntuţelor. Întârzierea repicatului duce la alungirea tulpinilor şi aduce efecte negative plantelor pe termen lung.

Repicarea tomatelor se face în ghivece de plastic rotunde cu diametrul de 9 cm cu înălţime cât de mare, ghivece pătrate de dimensiuni 7x7x8 sau în tăviţe alveolare de 28 celule/tăviţa. Lumina nu trebuie să ajungă la rădăcina plantelor deoarece conduc la pierderea funcţiei de absorţie a apei şi a elementelor nutritive.

Substratul care se utilizează pentru repicare este format dintr-un amestec de pământ de pădure şi turbă. În cazul în care se utilizează mraniţă trebuie să fie foarte bine descompusă, cu o textură fină şi să fie de bovine sau ovine. Dacă gunoiul de grajd nu este bine descompus poate duce la arderea rădăcinilor, la ingălbenirea plantelor şi degajarea unei cantităţi mari de amoniac.

După repicare se va menţine o temperatură constantă zi/noapte de 22-24 grade C pentru reluarea rapidă a dezvoltării răsadurilor şi reducerea stresului. După două zile diferenţă de temperatura între zi şi noapte trebuie să fie de 5-7 grade C.

Udarea plantelor trebuie să fie constantă pentru menţinerea umidităţii. La fel şi fertilizarea şi tratamentele contra dăunătorilor care, într-un număr mic, pot distruge vârful de creştere, foarte sensibil în această perioadă de dezvoltare. Îngrăşămintele se aplică constant la fiecare irigare pentru o dezvoltare radiculară bună, dezvoltarea sistemului vegetativ, rezistenţa faţă de frig, salinitate, atac la boală.

Aerisirea spaţiului este necesară în cazul în care temperatura depăşeşte 35-40 grade C. Dacă datorită creşterii, plantele încep să îşi atingă vârfurile frunzelor se execută operaţia de rărire pentru evitarea alungirii în înălţime a răsadurilor, pentru o pătrundere mai bună a luminii şi o călire optimă plantelor înainte de plantare.

Perioada până la plantare este de 2-3 săptămâni, până când plantele întrunesc toate condiţiile necesare plantării în pământ. În cazul în care se întârzie plantarea, se vor aplica metode împotriva creşterii tulpinei: privarea de apă, privarea de căldură sau utilizarea retardanţilor de creştere.

Transplantarea

Înainte de transplantare sunt necesare următoarele operaţii tehnologice:

-oprirea căldurii şi aerisirea mare a răsadniţei.

-se stropesc foliar cu insecticid şi fungicid pentru ca plantele să fie protejate în momentul plantării de eventuale îmbolnăviri.

-se va afâna solul cu motosapa şi se vor face găurile pentru plantare.

-se va instala sistemul de irigare şi se va verifica funcţionarea acestuia.

-se va face o dezinfectare a solului, preferabil cu o lună înainte de plantare.

-se instalează folia de mulcire împotriva apariţiei buruienilor.

Densitatea de plantare pentru cultura de tomate este cuprinsă între 35000-45000 plante/ha. Pentru plantare se pot folosi două metode: distanţa egală între rânduri şi distanţe alternate (rândurile apropiate de 60 cm iar cele depărtate de 90 cm, pe rând distanţa dintre plante trebuie să fie de 30-35 cm) – cea mai utilizată metodă.

Irigarea si fertilizarea

Înainte de înfiinţarea culturilor în solarii se recomandă efectuarea analizelor de sol pentru a cunoaşte rezervele de elemente minerale şi organice, salinitatea, indicele pH (care trebuie să fie între 6-6,5 pentru o bună dezvoltare a plantelor), indicele EC (electro-conductivitatea, care măsoară concentraţia ionilor dintr-o soluţie). Este de preferat ca indicele de salinitate să fie foarte scăzut la început pentru o bună irigare, prin pătrunderea rapidă în cantitate mare a apei şi nutrienţilor în plantă la nivelul rădăcinilor, datorită presiunii atomice mai mari în plantă decât în sol. În cazul în care salinitatea este mare, pătrunderea apei şi a nutrienţilor în plantă este greoaie şi întârzie perioada de dezvoltare, ducând câteodată la stoparea creşterii. Pentru scăderea salinităţii se utilizează îngrăşăminte cu indice foarte mic de salinitate, produse cu rol în reducerea acesteia sau inundarea cu apă curată a rândurilor de plante.

În perioada de maturitate indicele de salinitate trebuie să fie mare tocmai pentru a stopa pătrunderea apei în cantităţi foarte mari, fapt care duce la obţinerea unor legume de calitate slabă, cu rezistenţă mică la depozitare şi transport. Irigarea corespunzătoare a plantelor în perioada de coacere micşorează riscul crăpării fructelor şi asigură o construcţie solidă a acestora.

Pentru o bună dezvoltare a plantelor este nevoie de o tehnologie integrată de fertilizare avansată şi un management bun al aplicării îngrăşămintelor prin aplicarea radiculară sau foliară. Cea mai utilizată metodă este fertilizarea legumelor cu ajutorul instalaţiei de picurare. Principalele avantaje ale acestei metode sunt administrarea necesarului de apă ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantelor şi fertilizarea cu substanţe solubile care se dizolvă în apă şi ajung la rădăcina plantelor prin orificiile finale ale duzelor de picurare. Este necesară o solubilitate de 100% în apă a îngrăşămintelor pentru a împiedica înfundarea instalaţiei. Aplicarea îngrăşămintelor de tip granulare se administrează prin încorporarea în masa solului, nu prin instalaţia de picurare deoarece conţin substanţe insolubile în apă.

Irigarea plantelor trebuie să se facă constant, aproape în fiecare zi, cu o cantitate mare de apă, când temperaturile sunt mari, iar în momentul în care scad temperaturile se reduce sau chiar se stopează administrarea. Acest tip de instalaţie face posibilă o irigare corectă din punct de vedere al cantităţii dar şi al cronologiei.

În cazul tomatelor, pentru o fertilizare eficientă, se va ţine cont de aspecte precum fazele de dezvoltare, intensificarea unor procese naturale ale plantei, revenirea rapidă a plantelor în urma stresurilor provocate de transplantare, salinitate, frig, umiditate excesivă, căldură, atac la boli. Accentul se va pune pe administrarea de Potasiu si Calciu, mai puţin pe Azot.

Aerisirea

În spaţiul protejat aerisirea joacă un rol necesar şi important pentru sănătatea plantelor. Primavara se fac aerisiri zilnice de 10-30 minute când temperaturile depăşesc 25 grade C, iar când temperaturile cresc, dimineaţa se deschid pereţii laterali ai solarului şi pe seară se închid. La începutul lunii iunie când temperaturile ajung la 18 grade C noaptea se poate face o aerisire permanentă prin părţile laterale.

Palisarea

Există două metode de palisare a tomatelor în solarii: palisarea pe aţă şi palisarea pe araci. Pentru palisarea pe aţă este nevoie de o structură solidă a solarului deoarece greutatea plantelor şi încărcătura fructelor este destul de mare. Pentru susţinerea plantei va fi nevoie de legarea unei aţe de structura solarului şi un inel special de prindere de plantă. Conducerea tomatelor pe aţă se va face prin răsucirea tulpinii în jurul ei (o dată pe săptămână).

Aţa utilizată trebuie să fie stabilizată UV şi nu foarte subţire deoarece există riscul să taie planta prin acţiunea greutăţii. Conducerea plantelor pe două braţe este cea mai utilizată de către fermieri şi nu aduce aspecte negative legate de calitate şi producţie.

Copilirea

Ruperea lăstarilor se face înainte ca lungimea lor să ajungă la 5 cm pentru ca rănile provocate să se poată cicatriza rapid şi să se vindece mult mai repede. Se doreşte evitarea întârzierii operaţiei deoarece planta va atribui către lăstari o mare parte din produşii de fotosinteză, stopând astfel creşterea fructelor şi apariţia de noi frunze şi inflorescente, iar ruperea unui lăstar mai mare provoacă o rană mai adâncă, foarte greu de vindecat.

După efectuarea lucrării se aplică un fungicid cu proprietăţi de cicatrizare, pentru a proteja planta de agenţii patogeni din aer. Pentru plantele timpurii şi extratimpurii se va recurge la operaţia de rupere a vârfurilor după ultima inflorescenţă dorită, care se numeşte „cârnit”, astfel toţi produşii de fotosinteză se vor îndrepta către fructe şi va produce o creştere mai rapidă a lor.

Defolirea

Chiar dacă aparatul foliar joacă un rol important în dezvoltarea noilor ţesuturi de organe şi creşterea fructelor, există cazuri în care unele frunze trebuie îndepărtate datorită necesităţii aerisirii mai puternice, ofilirii şi uscării şi menţinerea funcţiei vegetative a plantei. În momentul în care este necesară defolierea, limbul frunzelor are o dimensiune foarte mare şi acoperă tulpina, iar inflorescenţele rămân pentru mult timp la stadiul de muguri florali. În cazul culturilor de tomate extratimpurii este de evitat o masă foliară foarte dezvoltată deoarece poate aduce dezechilibru în creşterea fructelor iar lucrările tehnologice ( precum stropirea foliară) se vor efectua greu.