
FERMA LEGUMICOLĂ FIERBINŢI
Recoltarea
Legumele se recoltează în cutii de carton cu dimensiunile 60x40x25 cm, după aceea sunt transportate cu ajutorul unei remorci la anexa de depozitare, unde se va desfăşura operaţia de sortare.
Recoltarea tomatelor:
Tomatele se recoltează de obicei în momentul în care acestea au ajuns la maturitatea biologică iar culoarea fructului se schimbă din verde în roşu. Datorită noilor tehnologii care oferă hibrizi cu proprietăţti postmaturare, fructele pot fi culese în pârgă, iar până la livrarea spre consumatori capătă un aspect comercial plăcut, păstrându-şi caracteristicile legate de gust şi rezistenţă.
Recoltarea fructelor pârguite aduce o serie largă de avantaje, atât pentru producătorii de legume, cât şi pentru consumatori, deoarece acestea oferă o rezistenţă mai mare la transport şi depozitare, evitând astfel crăparea, fenomen care este des întâlnit la tomate. Există un beneficiu adus chiar şi plantelor care îşi continuă procesul, pentru că după recoltare îşi pot redistribui toate resursele către fructele rămase, asigurând astfel o creştere mai rapidă. De asemenea, durata de coacere a unui fruct lăsat pe plantă este mai mare decât a unui fruct recoltat şi depozitat corespunzător. Frecvenţa recoltării este de 2-3 zile, operaţia făcându-se manual, în funcţie de maturitatea fructelor. Producţiile obţinute sunt cuprinse între 100-120 t/ha pentru un ciclu scurt şi 150-200 t/ha pentru un ciclu mediu .
Recoltarea ardeiului:
Ardeiul gras galben se recoltează la circa 7 zile după ce fructele ajung la maturitatea biologică sau comercială. Este de preferat să nu se întârzie recoltarea pentru ca plantele să poată atribui produşii de fotosinteză către fructele mici aflate în dezvoltare, asigurându-se astfel o productivitate mare a culturii.
Ardeiul roşu face parte dintre cele mai cultivate legume din ţara noastră la ora actuală, oferind o rentabilitate foarte mare, datorită producţiilor mari înregistrate şi a preţturilor de pe piaţă.
Recoltarea vinetelor:
Vinetele se recoltează la un interval de 5-7 zile, atunci când ajung la maturitatea biologică, ţinându-se cont de culoarea, forma, mărimea şi elasticitatea la apăsare specifică soiului sau hibridului cultivat. De obicei, se utilizează cuţitul sau foarfeca horticolă pentru a evita ruperea necorespunzătoare a fructului, care poate cauza dezechilibre în sistemul biologic al plantei.






